ALEGERI 2014

Competiție de filme scurte dedicate alegerilor pentru Parlamentul European

Convige-ne să votăm la Europarlamentare!

 

 

De ce?

Pe 25 mai, românii votează pentru Europa. Fundația pentru o societate deschisă promovează participarea la vot la alegerile europarlamentare, considerând că votul este un drept ce trebuie exercitat de un număr cât mai mare de cetățeni. De aceea, dorim să convingem românii să voteze, printr-o campanie de mobilizare în mediul online, prin intermediul filmelor scurte. Fii alături de noi și convinge-ne că e important să participăm la vot și să decidem cine ne reprezintă în Parlamentul European! Trimite un film până cel mai târziu pe 25 aprilie 2014 și vei fi parte a campaniei. Noi vom premia cele mai inspirate filme scurte care ne vor ajuta să transmitem acest mesaj cât mai multor cetățeni.

Cine?

Competiția este organizată de Fundația pentru o societate deschisă și este deschisă oricăror persoane, cetățeni români, având cel puțin 16 ani împliniți. Profesionist sau amator, cu o cameră video sau cu un telefon, te poți înscrie în competiția de filme scurte Românii votează pentru Europa.

Cum?

Trimite-ne un material video cu o durată de maxim 2 minute prin care încurajezi mersul la vot, la alegerile europarlamentare, până pe 25 aprilie 2014 și poți fi un cetățean câștigător! Citește cu atenție condițiile de participare de mai jos.

Nu contează mijloacele tehnice cu care este realizat filmul. Important este ca mesajul să fie clar și să aibă impact. Vom aprecia originalitatea mesajelor și a scenariilor propuse, precum și realizarea, adică felul în care ele sunt transmise folosind mijloacele aflate la îndemână.

Toate filmele ce vor respecta un set de criterii (descris mai jos), indiferent dacă vor fi premiate sau nu, vor fi publicate sub licență liberă (CC-BY-NC-SA), și vor fi incluse în campanie. Filmele premiate vor fi selectate de un juriu independent.

Vrem să adresăm mesajul mobilizator atât românilor din țară, cât și celor ce se află în străinătate, cu precădere în alte țări membre UE. Filmele se pot adresa atât unora,  cât și celorlalți.

Premii

Juriul va alege și va premia patru câștigători, iar aceștia vor primi premii în bani, astfel:

1. Cel mai convingător mesaj adresat românilor din țară: $1.200

2. Cel mai convingător mesaj adresat românilor din străinătate: $1.200

3-4. Două mențiuni, indiferent de tipul de mesaj: $600 fiecare

Toate premiile reprezintă sume brute și vor fi acordate în lei, la cursul BNR din ziua plății.

Condiții de participare

1. Un autor poate înscrie în competiție maxim trei filme. Nu se percepe nicio taxă de înscriere a filmului/filmelor în competiție.

2. Filmele vor fi aduse personal sau trimise pe adresa: str. Căderea Bastiliei, nr. 33, sector 1, 010613, București, cu mențiunea ”pentru competiția Românii Votează pentru Europa!”. Pentru fiecare film înscris în concurs, autorul trebuie să trimită următoarele informații sau documente:

–          CD/DVD cu materialul video într-un format acceptat de Youtube/Vimeo. Recomandăm ca filmele să fie optimizate pentru platformele Youtube/Vimeo.

–          declarație pe propria răspundere cu privire la asumarea originalității conținutului, la deținerea drepturilor de autor pentru toate componentele filmului și la respectarea dreptului la viață privată a personajelor, dacă este cazul. Declarația trebuie să specifice faptul că autorul acceptă marcarea filmului cu elementele de identificare vizuală ale campaniei (logo, text) și publicare sub licență deschisă CC-BY-NC-SA (modelul se descarcă de mai jos).

–          o scurta biografie a realizatorului (maxim 150 cuvinte) și datele de contact ale acestuia (telefon și e-mail).

3. Toate filmele trebuie să respecte constituția și legislația în vigoare și să nu promoveze un discurs discriminator sau incitator la ură. Filmele care nu respectă aceste criterii vor fi excluse din competiție.

4. Juriul va fi format din profesioniști din domeniu și/sau activiști din societatea civilă. Componența juriului va fi anunțată după expirarea termenului pentru aplicații. Juriul va puncta originalitatea, impactul mesajului și realizarea.

5. Vor fi incluse în campanie doar filmele despre care juriul consideră că merită acest lucru. Organizatorii își rezervă dreptul de a acorda un număr mai mic de premii, dacă nu se vor califica suficiente filme.

Contact

Fundația pentru o societate deschisă

str. Căderea Bastiliei, nr. 33, sector 1, 010613, București

Telefon: 021-212-11-01, web: www.fundatia.ro, alegeri2014.fundatia.ro

Persoană de contact:  Victoria Cojocariu,  victoria.cojocariu (at) fundatia(punct)ro

Leave a Reply

O campanie a Fundației pentru o societate deschisă